Mi-am pierdut buletinul – deci, identitatea lor sucks!

Nohh… mi-am pierdut buletinul… după o noapte pe cât de turbulentă şi haotică, pe atât de coşmarescă… sufleteşte vorbind. Ca unul care a crezut dintotdeauna că scopul final al identităţii e pierderea ei, păţania nu poate decât să mă lase… aşa cum m-a găsit destinul când aveam 14 ani, când nu înţelegeam de ce trebuie să ştie toată lumea cum te cheamă, unde stai, cu şi de ce poliţie ţii, când te-ai născut. Adică să mă lase absent şi sictirit…

Buletinul de identitate e, de fapt, buletinul LOR de identitatea TA… aşa cum ţi-o vor ei.

Mi se pare firesc ca eu să îmi pierd buletinul. Mi se pare că am primit un mesaj, traductibil prin: nah… şi la ce îţi folosea?… Să nu îmi spuneţi că “nu poţi ieşi din ţara fără…”  Nu pe dracu! Când evadezi dintr-un prister ca şi ţara asta, găseşti şi un paznic care, dacă nu te inţelege, măcar închide ochii…

Sper să nu îmi mai trebuiască vreodată unul. Sau să mă lase să mi-l fac cum vreau… dar ăsta e un deziderat prea… avangardist, nu?…