Archive for Iunie, 2010

Uțu Rohozneanu – un haiduc ratat (I)

L-am cunoscut, personal, pe Uțu, la sfârșitul lui ianuarie 2002. Eram în ghips, umblam în ambele cârje… El și-a manifestat dorința de a mă vedea. M-a sunat avocatul Ionel Sfăt – actualmente în Canada – și mi-a spus că, dacă vreau și pot, să vin la el, la biroul de pe Grigorescu, de vizavi de Parchet, să cunosc pe cineva important… care vrea și el să mă cunoască.  A trimis o mașină după mine, un Mercedes bej, o bijuterie imensă, aproximativ de culoarea șapoului ăstuia, condusă de un amic comun din Micălaca… nu-i voi da numele. În birou erau mai mulți – majoritatea interlopi cu ștaif, băieți celebri în „cercurile alea”. Am știut, dintr-o privire, care dintre ei e Uțu… mai ales din privirea lui. Pe bune că uitătura aia te punea la colț – cam indiferent de cât de șmecher erai… sau te credeai. Mi-a spus: „Băh, îmi place de tine, ce tupeu ai! Numa o singură greșeală ai făcut în ce ai scris: ai zis că Adi Mateaș e capul lumii interlope. Află și tu acuma: IO-S CAPUL LUMII INTERLOPE!” (în acest sens, vezi și sondajul vestic.ro, de la rubrica Interlopi, de pe prima pagină;)

Uțu, da, e o legendă urbană în întreaga accepțiune a termenului… nu cred că te-ar ține măciuca, oricine ai fi, să-i demonstrezi, face to face, că nu…sau că tu ești cel mai tare…:))

Numai – hmm… „numai”?… – viața sa de până acum ar merita o carte. Se va vinde (nu zic „s-ar vinde”… că am în cap o idee editorială:) ca pâinea caldă.

În acest prim episod despre el mă voi mărgini în a înșirui câteva „rezumate din baladele” care compun această legendă, urmând ca pe viitor – da, nah, vedem noi cum e cu viitorul:)) – să tratez mai aplicat, pe puncte, bogata tematică și, eventual, multitudinea de motive ce  se deschid, rizomatic, odată cu abordarea generosului subiect.

Deci:

– Uțu e, după Sava Docmanov, cel mai tare traficant și „combinator” de droguri din România, pe filiera sudamericană – capăt de pod Costa Rica, unde patrona inclusiv o violentă și foarte temută rețea de „recuperatori” recrutați inclusiv de pe-aci, de prin Vlaicu… Spre deosebire de Sava, însă, care lucra aproape exclusiv „din creier” și era foarte fairplay cu colaboratorii, Uțu dădea țepe la greu, rupea cu bătaia pe oricine deschidea ciocu și își turna tovarășii, atunci când era încolțit. De exemplu, pe Livezeanu, împreună cu care a tranzitat, prin Austria, un TIR conținând peste 100 de kilograme de cocaină. Când l-au arestat, prin 2006, în Italia, la Brescia, pentru constituirea unui grup de clonatori de carduri bancare, cică așa a scăpat: și-a dat în primire tovarășul.

– Pentru Uțu se strâng sute de oameni, la un singur „sunet de corn”. Un exemplu de acum vreo 5 ani, când a fost provocat să o dea la interval deschis cu oameni de-ai lui Tavi – pe care-i căpăcise, la grămadă, pe ștrand: pentru Uțu au venit peste 400, din toate colțurile țării (Vălcea, Craiova, Oradea și București, în special) – pentru ceilalți, abia au avut tupeul vreo 20:P

– Tupeu: DA, Uțu are tupeu. Nu numai că nu se știe să fi zis „pas” unei provocări, dar, de exemplu, când a ieșit din pușcărie, din Oradea – condamnat pentru celebrul „ultraj” de la Lepa Brena, din Timișoara (unde, de fapt, a fost făcut de oamenii lui Baderca… și mă refer la oamenii lui Baderca din poliție și procuratură… așa, fără majuscule, nu de interlopii omologi cu care s-a bătut!) – le-a cântat, la propriu, serenade de bulău și inimă albastră la toți cei cu care avea probleme. La geamul domiciliului propriu și personal al fiecăruia dintre dușmani. Și avea mulți pe listă: polițiști de judiciar, bagabonți „de firmă”, patroni…

Uțu are o capacitate de organizare în regim de viteză, intuiția pericolului și „planuri B”, de ieșire din orice situație… Uțu Rohozneanu e chiar un împărat războinic… nu că l-a botezat Belmondo sau procurorul așa – ci chiar e! Faptul că acuma a ajuns unde a ajuns se explică prin intervenția lui Fizidean în viața lui, în odiseea sa infracțională: Fizi a creat un grup infracțional în jurul lui Uțu aproape fără aprobarea… ori barem încunoștiințarea „Vlad Țepeșului” față de toate datele problemei. Uțu se pricepe la infractori și e un detector valabil de talente. Dacă vii la Uțu să-i spui că ești tare pe ceva, nu îl convingi prin simpla ta prezență – are calitatea de a îți sonda și verifica abilitățile în câteva secunde. Fizi – cam dimpotrivă… Înhăitarea cu Piticul porno a făcut din Uțu o caricatură ridicolă a ceea ce putea să fie. Foamea de bani și megalomania bazată pe… nimic a lui Fizi a declanșat, practic, Interlopiada lui Dan Ilarie…

Despre altele, dar și despre Fizi, într-un… serial următor;)

Reclame

I AM timebomb

și-a anunțat reînvierea, ce-i drept, dar foarte discret: nu a fost niciodată genul sa țipe. așa că nici eu nu am pomenit despre asta.

a luat, de-a lungul acestor 20 de zile, felurite forme, pe cât de ciudate și de subtil-abstracte, pe atât de riguros „ale lui”… când auroră boreală, când praștie… când nu a luat, nu mi-a fost bine… de fapt, nu mi-a fost bine deloc fără timebomb…

a apărut și a dispărut ca și cum nu ar fi fost real – și cred că nici nu a fost. și asta în primul rând pentru că noi nu știm să definim realul… sau cel puțin nu îl înțelegem așa cum îl înțeleg alții.

timebomb a dispărut pe data de 7 iunie, la ora 4.44. că s-a sinucis, că a fost obligat să se sinucidă forțat de anumite împrejurări, că a fost ucis sau că s-a retras undeva în univers, în ăsta sau în altul – așa cum pretinde el – e treaba lui. și cât va dori să povestească din experiența sa, va povesti – cât nu, nu. nu suntem la o ședință de psihiatrie, nici la un examen de anamneză în antecamera unei săli de tratamente. nu eliberăm rețete – cel mult, devoalăm personalități. un fel de hermeneutică aplicată pe o astronomie cvasisubiectivă.

a plecat – cei curioși, atenți la el, știu – așa…

a trecut printr-o novă…

a ajuns aici…

și s-a desăvârșit întru culorile sale cam așa…


mi-a spus că s-a plimbat prin cea de a 7-a dimensiune. timebomb iubește 7-le, cu toți multiplii săi – ăsta e aproape un clișeu pentru cei care știu câte ceva despre emotionale aritmetice pithagoreice. pentru cei care acum învață să numere… e ok și fără timebomb.

în a 21-a zi m-a vestit, cumva oficial, că… dacă îl vreau, revine. cum să nu-l vreau?…

WELCOME back, my little timebomb! I AM avea nevoie de tine… desigur că și orange te salută (mi-a transmis că se bucură:), chill will dă din aripioare a veselie iar echinargus… eh, o să îl cunoști și pe el:)


Autoportret de motan negru cu ochi verzi

Sunt un motan negru cu ochi verzi. Trăiesc în fum.

Mă numesc cum vreau eu, am exact anii pe care mi-i cere momentul, arăt la fel de când mă știu  și mă diferențiez de ceilalți prin calități evidente, dar greu narabile. Nu am memorie pentru că funcționez liric și funcționez liric pentru că nu am memorie. În discursul meu nu găsești relații de cauzalitate.

Ceea ce pare a veni ca urmare a unui plan nu e decât spontaneitate deghizată în erudiție. Instinct primar de moștenitor al tuturor calităților avute de-a lungul și de-a latul celorlalte 8 vieți. Sunt la a 9-a și ultima, și din toate nu mi-a rămas decât iubirea – pentru că așa am ales eu să rămână; și ura – pentru că așa au ales ei să rămână. Ei sunt infernul. Eu sunt paradisul. Când voi ieși din acest yin-yang iubire-ură, din această dualitate blestemată, voi ști că doar alegerea mea contează, voi ști că s-a terminat satanicul post, că am parcurs purgatoriul – cu toate raiurile și iadurile sale. Și voi ieși: pentru că așa-mi zice Iubirea.

Am ales să trăiesc în fum sau fumul m-a ales și m-a integrat în ecosistemul său? – poate pentru că  avea nevoie de mine. De un motan negru cu ochi verzi, care să-i contemple, să-i miroase, să-i pipăie, să-i scuipe și să-i lingă, să-i înțeleagă, să-i adopte și, Da, să-i uimească ororile. În fața ororii nu te pleci și nu te sperii: îi arunci oglinda în față! Asta îi va produce uluiala și oroarea va rămâne siderată,  oglindindu-și ultimul infarct în ochii-ți verzi. Oglinda ochilor mei verzi, de motan negru, a stupefiat multe orori. Oglinda ochilor mei, când trebuie, răi, care au văzut tot și au înțeles că nimicul e tot ce merită să ignori. Să disprețuiești ignorând cu tantrețe. Fix așa:

Parcurg, pâș-pâș, pe nesimțite, parcurg filosofic și parcurg criminal acest hol de fum care nu se mai termină. Parcurg sinucigaș și parcurg prevăzător acest culoar al duhorilor celor mai abjecte și al parfumurilor celor mai suave și amețitoare totodată. Mă îmbăt, de la aceste (predestinate sau produse ale hazardului?) miasme și miresme, și mă trezesc la sfârșitul nopții contabilizănd… nimicul.

Fumul îmi e mediu și îmi e remediu, îmi e tortură și mângâiere. Din bongul meu și din jointul meu, din pipa și din țigara mea, în plămânii mei și în creierul meu fumează un înger și un demon concomitent. În pasiunile mele fumează, de multe ori, prieteni mai mult sau mai puțin nepoftiți. În suflet, nu! Acolo fumez numai eu – și iubirea mea… dar asta chiar că nu e treaba nimănui. Sufletul e locul de fumat intim. Și ideal.

Fiecare pas inaudibil mi-e premeditare și fiecare privire verde e anticiparea unei execuții. În efectele imprevizibile ale (i)realului fum, de la milimetru la milimetru te paște un plumb în cap, un pat cald, o avansare sau o muie. Eu știu bine asta – și de aceea am ales să atac. Chiar dacă am o defensivă slabă, nu vrei să riști să fugi după mine. Știi și tu asta, nu?… oricine ai fi: drumul meu – la fel ca și al tău – nu e „decât” anticiparea apocalipsei.

Însă eu sunt Apocalipsa. A ta și a tuturor. Black whole voi fi – voi avea un singur ochi și acela va fi negru.


Mârza – un tâlhar de kebab. Cu fluier, pulan și A8!

Cică motto: „Da ma doare-n pulă: hai să-l violăm! Să-i dăm echipă lu Mârza, cu propriul pulan!”

Sergiu Mârza e miliț`an, traiască familia ta de contribuabil! Meritul sau rușinea perversei întâmplări a cărei finalități e că Mârza a ajuns purtător de pulan, fluier si geacă fosforescentă e în primul rând a lu ta`su… un om cu probleme mult prea mari ca să mai vărsăm și noi o basculantă de căcat în capul lui… drept pentru care-l lăsăm în plata domnului pe Mârza-bătrânul. A domnului Tanco… nu că Tanco ar fi vreun domn – la urma urmei, la așa enoriași, așa domn!;)

N-am făcut rost încă de poză cu Mârza (fac io;), da i-am dat lu  google sa caute „milițian prost” și m-am oprit la asta:))N-am, deocamdată, poză cu Mârza – da o să am;) Asta e de pe google: am dat să caute „milițian prost”…

Mârza e un infractor care nu a ratat din Codul penal decât articolele pe care nu le-a citit sau înțeles… alea cu genocidul, cu spionajul… (acuma, stiu că „Mârza citind”… orice… e un tablou pe care nici măcar un pictor expresionist abstract nu și-ar risca pensula… da` îmi place să forțez nota:)). Nu cred că a trecut zi lăsată de Dumnezeu, în ultimele decenii, în care Mârza să nu fi comis barem o infracțiune pușcăriabilă. Iaca numa una dintre ultimele – despre care se știa, până la apariția acestui post, doar în cercuri de băieți foarte bine și prompt informați: în noaptea de 13 iunie, cu puțin înainte de bătaia din Joie de vivre, l-a snopit, în aplauzele publicului asistent și vegheat îndeaproape de un pretenar de-al lui de orgii (pruncul primarului din Olari… ai grijă, în puii mei, nea Fane, de odraslă, că face numele de Muscă de râs!), pe un amârât din alt oraș, într-un local de manele de la UTA. Cretinul ăla n-a depus plângere… că, nah, era din alt oraș… și probabil că Mârza nu e cine știe ce (nici) la dat cu pumnul… După aia l-o sunat pă Topa… încălzit… că, noh, i-or mai fi trebuit „măcar 2 linii… pot să fiu fanul tău?”

Cel mai mult și mai mult, dintre poveștile cu manelistul bezmetic Mârza, mi-o plăcut asta: acum vreo 3 ani, bagabontu a intrat în coșmelia băiatului ce făcea kebab, pe Unirii… aia de lângă Bronxxx. O intrat păstă el, fratele meu, l-o rupt cu bătaia și… și-o umplut gura și buzunarele și cașcheta sau ce draq mai avea pă el, cu carne de kebab! L-o tâlhărit pă om de kebabul de serviciu, cum ar veni… Pfoayyy: asta-i peste „gândirea” lu Belmondo… asta-i chiar peste tot. Băăă: ce dracu de doi ș`un sfert aveți voi?! Ce 0962, ce DGIPI?! Ești prost?! Bagabonții l-au iertat… că, deh, a meritat amuzamentul… da „serviciile”?! Halatul – cât e halatul?! Unde-i halatul?!

De la volanul Audi A8-ului său indecent de recent… MMM, MMMrârza ne mmm-ie a „hai sictir”! Pentru Mârza, noi suntem niște fraieri care producem ca să aibă gura lui de un kebab, nasul lui de o linie, pulanu lui ce viola. El este ultrasul șoselelor, adevăratul pericol de pe drumurile patriei, moartea oricărei rațiuni și spaima tuturor pasiunilor inocente. De la Mârza în jos nu mai există nimic cuantificabil, nici măcar ca non-valoare.

Pentru subspecii ca Sergiu Mârza s-au inventat procesiuni publice cum era aia, medievală dar sănătoasă din punct de vedere al satisfacției sociale, în care putoarea era unsă cu miere și plimbată, în ritm și cadență de car mortuar, înt-o cușcă, pe bulevardul principal.

Da io n-aș strica mierea pe Mârza: l-aș unge cu kebab – cu dă tăte, cum îi place lui: maioneză, ketchup și muștar, multă ceapă… și l-aș da la boschetarii din gară să-l mănânce. Ce ar mai rămâne din el aș dizolva în aurolac.

Să mai ascultăm o dată de ce:

inreg.

(P.S.: Sigur că e o metaforă acest text și… cum îi spuneam azi-noapte Gildei: literatură… tușe îngroșate;)


Costea Flavius „se întoarce”(?)…

…cum ar veni „contraataca”… „și frații săi”… „lovește din nou”…

Nu continuam subiectul cu jegul ăsta nesalubrizabil, dar mai multe coincidențe care s-au produs ieri m-au făcut să-mi nuanțez atitudinea din precedentul post… Mi-am reproșat, cumva, că prea am supralicitat imaginea de bagabont dur al pitbulului lui Doly, insistând insuficient pe latura sa abject-responsabilă, pe ticăloșia sa nativă și, mai ales, pe URÂȚENIA sa, pe sufletul său mizerabil…

„Nu ar avea nicio jenă să îți înfigă o seringă cu sare în ochi” – mi-a rezumat, cineva, cu plasticitate… vocația… chemarea… inzestrarea nativă a abominabilului mutant. Nu-i bai – că nici io nu aș refuza să fac parte din plutonul de execuție care să-l transorme într-o amintire expirată! Și, cum știu că are „băieți” care îi citesc aproape imediat ce apar articolele astea, pe telefonul de pușcărie, am un mesaj nu pentru el – chiar nu am niciun mesaj pentru el! – ci pentru ei: băi, jegoșilor, o să faceți pușcărie pentru ceea ce vă pune Costea Flavius să faceți, iar asta e, cred, cea mai descalificantă dezonoare la care poate fi supus cineva care  are pretenția că face parte din specia umană. Nu că nu v-ați fi ratat existența încă din momentul în care v-ați oferit să-i fiți sclavi, dar să-i copiați metodele, idolatrizându-le, e… agravantă. Agravantă rău! Să fii pitbulul prost al unui pitbul prost e mai degradant pe scala involuției speciilor decât să înoți, ca protozoar, în pișatul dintr-un prister din Checheci!

Costea Flavius, cu tot cu duritatea lui înnăscută, nu are vreo calitate care să îl recomande ca ființă umană frecventabilă. Nimeni nu știe nicio poveste cu caracter pozitiv care să îl salveze din condiția de legumă putrefactă și să-l facă măcar „discutabil”… Un portret din cenușă și bălegar infectat e deținutul condamnat pentru torturile aplicate la comanda unui (alt) ticălos pocăit.

Un sfat: dacă simțiți că vă e frică în momentul întâlnirii cu asmenea oameni… nu vă arătați starea. Forțați-vă un scuipat, cea mai cu muci flegmă pe care v-o pot fabrica, scurt, plămânii. Aplicați-o între ochii căcatului cu ochi, faceți-i o poză cu telefonul și sunați direct pe 112, dacă nu aveți un număr și mai scurt… Dacă toți vom face așa, mlaștini puturoase precum Costea Flavius vor putea fi asanate… Eu m-aș oferi să conduc buldozerul final.