Archive for iulie, 2010

Feedback la tămâie (foaie de observatie;)

Lucian Valeriu

Lucian Valeriu Îs pe tămâie. Interziceți tămâia!

18 hours ago · · ·

  • Diana Moisa likes this.
    • Gradinaru Nicoleta ioi, o inebunit lupu’ la tine?

      18 hours ago · ·
    • Lucian Valeriu ‎:)) imediat:))

      18 hours ago · ·
    • Gradinaru Nicoleta ‎:)) da-ti nota daca poti…

      18 hours ago · ·
    • Lucian Valeriu ‎3,14:P

      18 hours ago · ·
    • Gradinaru Nicoleta ‎:))

      18 hours ago · ·
    • Radu Stepan indulgentule:)) 1,33 …si-asta-i pa bune 😉

      15 hours ago · ·
    • Lucian Valeriu bine, bah, ca esti tu destept!:P

      15 hours ago · ·
    • Radu Stepan pai nu-s?=)) aaa…si vezi ca STR8 e mai misto decat Adidas, mai misto chiar si ca Boss=))=))=)) asta ca sa te mai scutesc de cateva teste=))=))=))=))=))

      15 hours ago · ·
    • Lucian Valeriu is si pe STR8 si pe adidas… amestecate:)))

      15 hours ago · ·
    • Radu Stepan n-ai cum c-am incercat io si nu mere=))=)) ies pete de la ficat=))=))=))

      15 hours ago · ·
    • Radu Stepan numai pe rand dau rezultate=))=))

      15 hours ago · ·
    • Lucian Valeriu nu-i bai, ca le clatesc cu aqua di gio;))

      15 hours ago · ·
    • Radu Stepan no…poi daca ziceai asa de la-nceput nu ma mai bagam io sa comentez…crezusem doar c-ai un lapsus de procedura=))=))=))
      peace bro’! \m/

      15 hours ago · ·

    (***)

Oana Brunetzika

Oana Brunetzika Nu te feri de tentatii….poate si tu ispitesti!!!

41 minutes ago · ·

Reclame

Îs pe tămâie – Interziceți tămâia!

Îs pe tămâie și mă simt ca roaba… Știu că tămâia nu-i făcută s-o bagi – cum, puii mei, nici aurul pentru a fi făcut lanț de cocalar, statuie de dictator criminal sau cerceluș de labie.

Sau îs?…

Tămâia îți dă ceva senzație olfactiv-gustativă asemănătoare celei pe care ai avea-o dacă ai băga întreg conținutul dulapului bunicilor – îndeosebi umerașele cu blănuri pline cu natalină. Îți lasă stearpă bolta palatină, te strepezește și… dumnezeu cu d mic mai știe ce satana cu s la fel de mic mai face… că n-am avut răbdare s-o bag pe toată… am lăsat-o la om în scrumieră și să zacă acolo!:))

Da măcar știu că acuma miros a sfânt tot bulevardul… de parcă asta m-ar ajuta cu ceva;)

Fac aceste experiențe în locul dumneavoastră… deci nu încercați asta acasă… Iaca cum arăt după 3-5 fumuri de tămâie:

Tamaia este o substanta rasinoasa obtinuta prin crestarea scoartei unor arbusti exotici, solidificata sub forma unor boabe neregulate, de culoare galbuie-rosiatica, care prin ardere, produce un fum cu miros aromat patrunzator. Este folosita in ceremoniile religioase, medicina si parfumerie. Aceasta rasina aromata, care arde usor si repede la flacara, se scurge din coaja copacului Boswellia Carteri, Boswellia Serata, din familia Burseraceae, care creste in: India, China, Somalia, Etiopia, Egipt.

Am luat asta dă pă ceva site (http://www.parohiamacin4.org/tamaie_smirna.htm… găsiţi tăt ce-i interesează pe ei în materie…) că, noh, să mă dau şi io scupulos… că am vorbit cu mai multe surse… da, vă zic: nu-i ok cu tămâia… ori o băgat măicuţa aia de a fabricat-o ceva-n ea… scuze pentru echivoc…  o să încerc mai multe soiuri…

Ideea e simplă: mă duc să caut şi ceva vin din ăla popesc, să combin efectul de tâmâie cu beţia de vin sacru… cică sânge din sângele Maestrului – Peace, mannn!:) După aia mă simt şi io în măsură să fac o comparaţie… Cât de high sunt şamanii lor comparativ cu ai noştri…

***

Fiecare ni-s pă ceva!

Gabi îi pă peşti… vă povesteşte ea, dacă are chef…

***

Tămâia e o etnobotanică. Un spice.

Interziceţi tămâia!


Havuz cu dragoste de pești (I)

– avertisment:) acest post e o parabolă inclusiv zodiacal-erotică și trebuie citit ca atare –

Cel mai complicat demers din lume este să iubești pești. Să-i înțelegi – ceea ce a aproximativ totuna.

Tuturor ne plac peștii… Să-i vedem, să-i avem, să-i prăjim și să-i mâncăm. Îi „trofeizăm” afară din mediul lor, le facem poze torturați, prinși în plase, în găleți, în vane, în căngi, în cârlige, hăcuiți. Un pește afară din apa lui e – fucking – „al nostru”.  Ne-am născut – pretindem – „dezlegați la pește” și direct pescari. Dacă vânătoarea a început să fie recunoscută, în sfârșit, ca și crimă, pescuitul mai are mult… E „pasiune” – mânca-ț-aș! E „evadare din cotidian”, e „fugă de acasă”, e „întoarcere la origini”… Gândim cam așa: împreună cu animalele terestre ocupăm același (eco?)sistem; unii dintre noi le considerăm „confrați”. Ne sunt folositoare: latră la străini și mușcă la comandă, ne miaună și ne torc melancoliile, prind șoareci, trag la jug și se lasă călărite, dau lapte și dau bine la imagine…

Peștii nu. Peștii sunt complecși: frumoși, de bun gust, mirosind a ce ne interesează pe toți, inteligenți, calmi, sobri și reci. Numai că au un mare „defect”: nu empatizează cu noi. Nu răspund la tanderețea noastră… sau răspund într-un mod atât de special încât intraductibil. Sunt absenți la nimicniciile noastre… ele nu pătrund dincolo de luciul în care, cel mult, se oglindesc. N-au treabă cu șoaptele sau cu răcnetele noastre prozaice. Nu răspund la chemări, decât cu mici excepții.

Peștii SUNT… dar în primul rând ÎȘI SUNT. Peștii sunt ceea ce vom fi noi DUPĂ. Peștii sunt liberi. Privirea lor e îndreptată către sine. Un sine care și-a topit meditația în voluptatea stării de A FI. Un sine care a trecut peste A NU FI, unduindu-se, cvasipoetic, printre obstacole și zâmbindu-le ca unor jaloane. Peștii sunt o lecție deschisă de filosofie a singurătății, un manual de solipsism. Spațiul ocupat – de la sine, pentru sine și în sine (hegelian!) – de pești este, atenție mărită!, inclusiv TIMPUL lor. Timpul peștilor este congruent cu spațiul lor și tinde a fi asimilat, până la non-existență, de acesta.


Probabil cel mai frumos așternut floral din Eternitatea…

Eternitatea e cuvântul articulat născocit de oameni pentru a le alina durerea de necunoscut. Eternitatea e traducerea în limba dragostei a neantului și e trimiterea volatilă a sufletului  dincolo de epistema ininteligibilă a morții biologice… cum spun legiștii… omițând exact esențialul: abia murind devenim biologie pură. Natură.

Cultura nu merită Eternitate(a).

Când pământul ne e plapumă și rădăcina florilor tavan – abia atunci devenim frumoși văzuți de sus.



Provocare la o meditație zogomotoasă…

Uite, vezi, acum să medităm la astea. Să nu facem nimic decât să-l ascultăm pe domnul ăsta, Györgi Ligeti (un românaș de-al nostru, din Târnăveni:)), cum violează clavecinul și cum îl apocaliptic temperează. Să ne redescoperim fără să ne temem.
Să ne gândim că dacă am face asta cu filologia ar iesi un text de Joyce. Sau de Derrida. Dacă am lucra cu pensula ar iesi un Klimt, un Kandinsky, iar dacă am lucra cu instrumentele de tortură ar iesi execuția lui Traian Trifa.

Și eu meditez. Așa meditez eu… iar asta e o estetică pe cât de înaltă pe atât de umilitoare – nu, măi? – pe cît de de-nivelată, de cizelată până la oglinda luciului apei liniștite, pe atâta de criminală.
Liniștiți-vă, deci…

Hai, chiar?!… Te cunoști?… Vrei tu să fii cel care știe primul ceva despre el? Despre cât duce, despre cum duce, despre ce știe să  facă (fără sau cu) muzica din el? Vino cu mine, până (ce nu) intrăm în ceva… Vino acum.

Vino.

P.S.: Mulțumesc mult, Patrick Docmanov:)