Execuția lui Traian Trifa – prolog

Noapte… de 22 mai… ora două… acum 6 ani… 2004.

E ceva demonic până și în numerologia asta… de neinterpretat.

Pe la 7-8 dimineața l-au găsit. Răstignit de un piron înfipt într-un copac mort – încheieturile mâinii îi sunt prinse în formă de X, cu o sfoară groasă, strânsă cu putere… pumnii nu mai au viață să stea strânși… sunt destinși a extenuare; conturul difuz și de nicio cameră reținut al cadavrului se prezintă cam așa, ca în figura asta

însă corpul e culcat mai pe spate, mîinile mai întinse a relaxare finală – oricum, e plin de incertitudini aici… sunt doar schițe mintale*)…

E pe jumătate în apă, curenții au trecut. Valurile Mureșului sunt reci și l-au bătut după bătaie. L-au îngropat în ele și i-au fost ultima plapumă. A murit de hipotermie… orice idiot ar observa asta dintr-un foc… O hipotermie post-bătaie, un crivăț cald sau un alizeu de gheață venite (împreună?) ca o pace definitivă… aproape ca o dragoste definitivă venite… ATUNCI – penru el, utimul ACUM – când totul e rupt în tine, oscior cu oscior, mușchi cu mușchi, neuron cu neuron, picătură de sânge cu picătură de sânge… vis cu vis… TOT.

Nici apa curgătoare nu i-a fost balsam…

***

Pe o suprafață de cel puțin 10X10 metri, iarba e călcată în picioare ca după un goa party… dar e o glumă nebună să compari un party cu ce s-a derulat acolo. În ringul ăla s-a dat spectacolul. Acolo s-a derulat lecția deschisă. Acolo a fost simpozionul. Conferința. Academia (se) predă în aer liber. Lume (ne)bună… Pe mulți îi știm – și voi, și eu… Sau o sa-i știm. Foști, prezenți și actuali nebuni. Cei ce trebuiau să vadă. Și să țină minte. Și să vorbească despre… dar să nu povestească. Harașo?;)

20 de ani, băiețașul… nu? OK… păi, măh… ce a făcut el, nu a prea făcut nimeni… a făcut, a dres, a băut, a futut, a tras, a luat, a dat, a vândut, a iubit, a fost dependent, a cumpărat. Cât pentru încă 20.  N-a dat banu! Și nu că n-a dat banu… băieții sunt de acolo de unde nu neapărat se pune problema cu banu… dar nu te încorzi aici… nu de mai mult de două ori… Câte au fost?… Nahh, asta-i ultima, puișor! Unii mor și mai tineri. Și nu că vor ei.

Te plimbi cu Merțul lu tăticu, nu? Ăl bătrân face mia de euro pe zi, tu dai un chef pe secundă și noi suntem proștii tăi, ha?… Ne dai cu flit cu  pizde și te spargi în figuri. Ești prinț, mă, pulă… ești prințișor. Noh… cum se zice la voi, pe-aicișa… ai fost!

***

Băieții le-au arătat căcănarilor de interlopi, pui de polițiști și alte babe „mafiote de baltă” – meserie. Execuție – e un cuvând aproximativ la  fe de exact precum lecție. O lecție de limba, literatura, stilistica și guerila urbană sovietică. Sau sovietice… în fine… mai multe detalii sunt chiar sinucigașe… nu-s vreun martir al acestei cauze… să bifăm și asta…

Săculeți de nisip. Ustensile artizanale de tortură – unele aduse de acasă, provenite din cine știe ce război, altele improvizate ad hoc… conform cu peisajul. Trunchiul ăla de copac, de exemplu… de lângă ultimul plop… cum se gată poligonul. Soldații se știu. Și nu, nu sunt sadici – sunt pragmatici: când mâna vrea să deschidă ușa mașinii iar  sufletul să fugă, mâna e strivită de ușă iar sufletul de durere. Bătaie pe silent. Toată lumea tace. De la „marii șmecheri” până la zdrențe cu copyright. Când vezi, dar mai ales când auzi și când simți odată cu victima un braț rupt, ca un vreasc, în trei-patru, ești o zdreanță care tace. Nimic altceva decât o zdreanță care tace.

Și vor tăcea și de acum încolo zdrențele… au tăcut șase ani, vor tăcea și al șaptelea… Că nu-s cu nimic nici mai buni, nici mai altfel în zona cu + decât… Sunt mai proști, mult mai ticăloși, mai lași, mai răi decât executanții. Cu ăia măcar știi de-o treabă…

***

S-a fumat mult. Kent rusesc. Filtru maro, mai gros decât cele de pe-aici… „de muieri”, pentru ei, ale noastre. După ce pleacă „criminaliștii” lu pana pulii – care știe, curvă bătrână, nu chiar ce s-a întâmplat… dar știe deja, de pe la 8-9, că i-a fost acolo și odrasla – mai rămân vreo 150 de chiștoace.  Cazu-i ca și îngropat. Legistul lu pește prăjit nu mai trebuie decât să-și pună laba de meserie pe un certificat pe care să urle „sinucidere prin accident de mașină”… cât mai confuz… cum e totul în capul lui. Ziarista care ajunge la locul blestemat pe la 10 nu mai găsește anchetatori, dar mai găsește probe: pironul bătut într-un trunchi mare, gros, gri, de care fusese legată frânghia torturii… de exemplu. Vorbește cu martori… încă neaudiați… Un anchetator și-a uitat o mănușă. Vine la redacție cu ele. Scrie „crimă” și scrie prima.

Trec ani buni, mai bine de patru… trece o deshumare și trece cea mai hardcore reautopsiere post-deshumare… și acum mai plutesc fantomele deșteptate atunci peste Eternitatea… trec  culpele-n goană până ce anchetatorii să zică: da, măh, tată, măh: CRIMĂ.

***

Cine l-a dus acolo? De sub ochii cui a fost luat? Pentru câți bani execuția? Cine i-a chemat pe băieți? Cine i-a pus în legătură cu amârâtul ăla mic?

Hai să vedem?… Putem de aici, de unde suntem?