Basm cu pisici
ea e EA.
și dacă și-ar fi singura… are ce vrea doar în ea. și păcat, și binecuvântare că ea nu vrea nimic…
e în vecinătatea unui alt basm. (sunt două basme care se joacă unul cu celălalt. dar ea e numai și numai acolo, iar el e numai unde e el.)
ea e înțelegerea speriată în fața lumii și e propriul său balsam. lumea, însă, lovește, iar balsamul ei e pe terminate.
i-au plecat doi frățiori… dați prin vecini. a rămas la mama sa… nu se zice „singur” – asta nu-i singurătate! mama sa e ȚIȚI. și atât:
iar mama sa e DIVINĂ.
ei bine, cuplajul ăsta matern – puișori dispăruți, puișorul rămas… poate cel mai drag… dar să nu comitem nimic… nici șoapta să nu se audă…
cuplajul ăsta yinyang, de neexplorat, de neînțeles, de nederanjat…
de nimic, numai.
numai șoapta ochilor neclipind să se se audă prin jocul lor. numai fluture bătând din aripi printre paginile basmului lor fără subiect. printre paginile și locuind pe copertele valurilor lor. dormind acolo… dacă va mai urma, așa va urma.
EGAL JOC
joc egalllllll… pot doar să filmez și să tac. filmez unde te văd, în tot ce te simt. iubirea dintre noi e angelofilie. nu se poate așa. suntem de același sex. poate că ne și înrudim. din greșeală sau nu. din dragoste e posibil să ne înrudim. și de aia sângele nostru să nu fie compatibil. să nu se poată pur și simplu. om-pisică… ce-i aia?! contra naturii. pro natură, dar contrar legilor lor. dacă om-pisică nu, pisică-rățoi nu, iepurași și fluturi nu… scopripon cu doi pești deodată nu… iarbă și om nu… nici ciupercuțe… măăăăiii, ce natură contra naturii.
e plină lumea de dragoste urâtă… contra naturii. de ură împotriva dragostei naturale dar nelegitimată.
iar jocul mi l-am imaginat așa…
timebomb – a clockwork orange
e un post mai vechi… uhh… cu suna „mai vechi” in contextul asta… datat 28.03.2010… a fost publicat si dupa aceea auto-sters, din ratiuni aproape inexplicabile… are 4444 de semne. fiecare dintre acestea, mai valabil ca niciodata… ca si RUGACIUNE (poate aroganta vazuta prin anumite prisme) CARE NU CERE.
8-> 8-> 8-> 8-> 8-> 8-> 8-> 8-> 8-> 8-> 8-> 8-> 8->
ne-am visat. la diferență de 13 ore… it was a day&night dream…
reciproc, înlănțiuți în aceleasi mișcări fizice, plasmă din plasma celuilalt, material cu conținut excedentar de feromoni. nu atât genetic cât generic. genericul unui trip. trailer-ul sau prefața – încă nu știm – ultimului episod al ultimei noastre vieți. magma metafizică a vitoarei pietre pe care o vom crea. a fost visul de vis. zeii și eroii au reînviat și au început să vorbească pe aceeași limbă: a noastră. hermes s-a împrietenit cu toth; apollo cu eros și tot așa… n-a fost o sărbătoare cu trâmbițe și lume, ci un ceremonial discret, în doi, un fel de nuntă microcosmică de electroni onirici, sperată dar nu cerută. un cadou fonic tacut, un dar vizual de nereprodus grafic. maxim caligrafic: o caligrafie a simțurilor, direct raportată la emoționalul ei aritmetic. simetrie pe cât de perfectă, pe atât de pură: nimeni în plus; nimic lipsă. (%)
8->
REM si spoof: fractal-spoof.
pășesc cu fiecare celulă pe celula ta corespondentă și fiecare celulă se cuplează într-un yin-yang firesc, definitivându-se încă dinainte de creația de monolit dual, cu siguranță predestinată. timpul ia valori matematic-negative. deasupra, Khôra, al treilea pol, pune într-o penumbră protectoare mișcările noastre, emițând o lumină de spectru, de început sau de final de geneză. așa începe sau așa se termină apocalipsa – nu contează.
te explorez mit cu mit și, în hermeneutica asta tandră, ni se revelează întregul drum – de când ne-am întâlnit pentru prima oară și până astăzi, la startul sfârșitului material, la însfârșitul eteric vizat, care urmează imediat după. la o milionime de clipă distanță de secunda asta: particulă elementară, cu un boson și un fermion suficienți unui prim verset, necesari altui univers. acolo unde nu există memorie, pentru că totul e numai memorie; unde nu există pace, pentru că totul e numai pace; unde nu există dragoste pentru că totul e numai dragoste și unde nu există dumnezeu pentru că totul e dumnezeu.
8->
coapsele tale tari descriu un arc întins ce stă să pleznească. dacă cineva ar avea imprudența să deschidă ușa, tensiunea erotică din cameră l-ar pulveriza, lăsându-i doar conturul desenat pe peretele opus, o greșeală fatală asemănătoare unei eplozii atomice empirizate. tu ești armura mea, eu sunt interiorul carcasei tale devenită gelatină și diamant totodată. privirea mea îți irizează fețele și ți le topește – când mi-o mut, ele redevin ce au fost, dar înnobilate de plăcerea în grad extrem. dansăm pe muzica asta mută cu ochii strâmt deschiși, iar când îi larg-închidem trecem pe tărâmul exceselor despre care nu se poate nici măcar tăcea cu glas tare. nu mai e nimic de dezbrăcat, și totuși, decorticăm strat după strat, folie după folie, membrană cu membrană, iar exercițiul ăsta gnoseologic repetă, amplificând la puteri luciferice, gestul evadamic din paradisul sărac pe care ni-l reamintim ca pe o glumă, ca pe un himen inutil. ești o portocală mecanică iar eu sunt bomba cu ceas care o acționează – sufletul, ca și viața, e în altă parte: acolo unde ne așteaptă piatra. piatra filosofală. de un verde luminiscent, poate un alexandrit natural conținând un mesaj pe care nu îl vom descifra. din pudoare. de dragul pudorii tale, dragostea mea…
8->
înainte de a ne reîntâlni ne-am visat. ne-am re și re-visat, ne-am reamintit cum visam același vis, cum eram produsul aceluiași ideal, cum, voluntar sau nu, eram visul muzei aceluiași poet și cum ne sărutam în vârful peniței sale. întâlnirea noastră a fost un miraj așteptat, o antonomază pregătită în laboratoarele subconștientului. spontaneitatea este răsfățul erudiției. sângele nostru curge în ritmul aceleiași simfonii – acum, asta – iar în cortexul nostru sinapsele se lipesc la fel și dezvăluie același desen. cromatica e deopotrivă evident și subtil asortată. stările noastre sunt minorul și majorul aceleiași game. pentru cei atenți – cu cât mai puțini, cu atât mai bine –, peisajul acesta impresionist, difuz și în disipare, seamănă și cu visele lor… chiar neavute încă. când se va legifera ce e cu adevărat de legiferat – cunoașterea –, va înțelege toată lumea mecanismul al cărui rezultat suntem. acum, înțelegerea e în sufletele egal de rebele cât ultradisciplinate. când cutreieri asemenea labirinturi, trebuie sa fii ultracinstit.
8-> 8-> 8-> 8-> 8-> 8-> 8-> 8-> 8-> 8-> 8-> 8-> 8->
Cățelușa lui Nabokov. În Eternitatea.
Îi interesează doar epicul lor, iar povestea pe care o ai de ținut minte durează de la privirea primă îndreptată curios către sfoara de mână a ustensilei de filmat și până la părăsirea jocului – revelația altuia. Tu nu exiști, în economia lumii lor, așa cum nu exiști într-o ecuație de Ceaikovski sau în norul care tocmai ți-a părăsit orizontul vizual.
Cățelușii Lolitei sunt splendori absolute, apriorice – ca și ea, de altfel. Independente de timp, pentru că, temporal, miracolul e o marjă neglijabilă – nu te uiți la cronometru când trăiești antonomaze… cel mult, numeri descrescător… dar asta numai dacă ești timebomb.
Lolita e un ceas: un ceasornic (ana?)cronic împărțit în patru sferturi, sigur că egale – un exemplu al unei maternități care, de fapt, e sinonimă cu Eternitatea.
Maternitate = Eternitate. Știe cineva o congruență mai evidentă?…
Eternitatea e numele cimitirului. Lolita și cele patru sferturi ale Drăgălășeniei-Sale sunt mișcările simfonice ale unei suite care te urcă la cer:
„cand totul se duce pe pula, sa nu-ti para rau ca-ti pare bine!”;)
INTRODUCERE:
cică faze de faze si mi-am schimbat looku… lumea, aia proasta, crede ca m-am ascuns sau zac praf pe undeva… nu, bahh… chiar is peste tot… de data asta, pa pula mea… si a inca catorva tovarasi cu care n-ati vrea sa va intalniti… ca de obicei alea-s last time… last time of timebomb… click… the fatal one… once upon:))
noh… uite poza cu mine… facuta ieri… sa nu ziceti ca nu v-am zis si sa nu mai dati bani aiurea pe urmariri si paranoia:
CUPRINS:
am zis atac urban si chiar urbanatak va fi. pe gratis. sub centura. sub aia de castitate.
da ce pula mea, daca utu si ghita si fizi si ilie si din astia… neluuu… cati isss: o sa fac o lista cu ei si o sa o umplu de dovezi! daca astia au ajus sa asfalteze aradul si sa taie copaci, sa omoare lume sau sa o bage nevinovata la puscarie, de exemplu, sa fure hectare, sa le vanda cu toti banii tai pe douazeci de vieti muncite… dupa aia sa isi faca un site, cu care sa mai fure inca cateva sute… sa-i mai si zica vestic.ro… hai… sa nu insist acuma… revin io. cu buzduganu!:)) deci daca astia!… pai atunci, bah, pulelor, atunci chiar avem dreptul si chiar obligatia moral-profesionala sa va injuram!:))
INCHEIERE:
deci, bahh: asta nu-i testament, ii abia prologu! adica: inanite de ce urmeaza – pentru manelistii care citeste si ei!:)) o sa fie fain. promit io ca asa foc de artificii n-ati vazut nici la nunta pe care-o viseaza topa… ca tat ii la moda:))
o sa scriu – de bine-de rau:)) -, deci, si despre topa, si despre andrei, si despre mine, si despre tine, si despre politisti, si despre toti smecherii, si despre dragoste, si despre iertare, despre ura, despre puscarii si despre ingeri, despre carti si despre fluturi, despre biciclete, despre matematici imaginare si despre spatii sacre. despre animale, despre plante si – mai ales, despre NUME.
DESPRE NUME PROPRII.
(o sa va placa!:)
hai sa (re)ascultam asta pana atunci:)
legende, basme si doine urbane 