Posts tagged “ipocrizie

Despre Facebook și ipocrizie, cu detașare enerva(n)tă

Facebook este un joc de strategie socială cu reguli laxe, în aparență democratice (în sensul de „aceleași pentru toată lumea”;), al cărui scop se schimbă, cu  o frecvență  aleatoriu-eclectică, de la reacție la reacție și a cărei finalitate este tocmai aruncarea în derizoriu a„finalizării”, deconstrucția ei.

Ca oricare joc de strategie, Facebook are învinși și învingători – mai pe limbajul care i se pretează, are ș/jmecheri și fraieri, vedete și solitari, maeștri și margarete, pupeze și lebede, vulturi și ciocănitori, eroi si erori, activiști, securiști/sereiști, habarniști, labagii, satyri, curve, fecioare, DJ, MC, trompete, loseri, winneri, quitteri, ba chiar îngeri și demoni. Indireferent în care categorie te-ai (auto)situa, amintită sau nu, încă existentă pe pe piață sau încă nu – pe Facebook ai locul tău. Un loc comun în accepțiunea cea mai atotcuprinzătoare a noțiunii de „loc comun” este Facebook – o schiță, momentan destul de fușerită, dar perfectibilă, a Matrix-ului care ne va înghiți pe toți… nu foarte departe acele vremuri;)

Fakebook, fuckbook, flowbook, flybook, blowbook… se pot găsi tot atâtea „sinonime” ori figuri semantice, cati useri… mai greu găsești antonim la Facebook:)) – e greu să nu „muști” din momeala asta. Când ai calculator, fie și o râșniță care știe doar să salveze poze și să intre pe net, clar: ai cont pe Facebook. Locuiești la Luguzău sau ești rezident la Londra – ai pagină de Facebook. Răspunsul la întrebarea „de ce ai cont pe Facebook?” glisează, în funcție de adresant sau de stare, pe coarda ipocriziei. Aproape invariabil, motivația „publică” este din registrul lui „nahh, toată lumea are… puii mei… mai caut și io (foști) colegi, mai văd și eu o știre, un clip, mai cunosc lumea, îmi mai promovez ideile” – dar în subliminal există muuultă ipocrizie. Așa cum nu există două amprente identice, nu există nici două motivații la fel și nici două ipocrizii congruente.

Cât de apropiată de real este imaginea ta „adevărată” de ceea ce (reușești să) promovezi, ca propriu PR, cu contul tău de Facebook? – e o întrebare-marotă a celor atenți la… imaginea lor „adevărată”. Ăștia sunt, însă, puțini și nu foarte importanți pentru proprietarii Afacerii Facebook – numărul lor rămânând constant, chit că dintre aceștia provin cei mai mulți care își șterg contul „sătui de toată mascarada asta”, dând (pentru) public duma aia cu „neînțelegerea” și cu „raportarea la criterii axiologice direrite”. În spatele ștergerii unui cont stă, însă, exact atâta ipocrizie cât a stat la baza creării și în cariatida menținerii sale – să o spunem și pe asta și, la o adică, să o supunem unei polemici. Cei care au avut cont pe Facebook și și l-au șters „dându-și (sanchi) seama de cum stă treaba”, nu sunt mai „mântuibili” decât cei care încă îl păstrează: când ai jucat în echipa perverșilor, nu-i nimeni curios să te transfere în cea a inocenților… cați or mai fi rămas – fie și din simplul motiv că ești susceptibil să-i corupi, chiar involuntar, pe copilași cu povești din lumea pe care (pretinzi că) ai părăsit-o.

În ceea ce mă privește, eu o să încerc să fac din contul meu de Facebook un emotional aritmetic sensibil-inteligibil ritmat de basul pamfletului. Mi-am pus ca și „citat de spart pagina” ATENTIE: acest comportament este un pamflet si trebuie TRATAT ca atare!;) și, pe bune, FIX AȘA STĂ TREABA ÎN CEEA CE MĂ PRIVEȘTE. În definirea categoriei „pamflet” intră aspectele juridice, filologice, (deonto)logice, și psihologice. În cea a termenului de TRATAT intră „ceilalți”, raportul meu cu sistemul, cu terapia, cu lumea și viața virtualului supravegheat și… nu-i așa?… pedepsit;) Îmi voi șterge contul la împlinirea a „ceva rotund ce mă reprezintă” – nu știu: poate la 1313 „prieteni”, poate pe 11 septembrie, poate de ziua mea de scorpion… ca să las barem amintirea unui foc de artificii coerent în nebunia sa ordonată după niște criterii care funcționează după legile bombei cu ceas care suntem cu toții.

Anunțuri