despărțire de manual
6… 7… 8… 12… 13… 23… 44… 444 – acesta (nu) le va fi fost șirul. iar acesta nu este un text de dragoste, e împotriva ei.
ei au început direct prin a fi şi au fost din prima zi tot ce visaseră sa fie şi au crezut dintotdeuna că sunt. ei și toți. ceilalti – care nu există decât în imaginația celor care îi gândesc cu mintea și îi simt cu imaginația. sau cu lipsa acesteia din mintea fără de care nu ar exista. ei s-au bucurat de răsfățul timpului care nu există nici cât să treacă – el a zeificat asta, iar ea a zeificat spatiul care nu există decât ca să stea. ca să stea și să cadă. în sine și pentru sine. per aspera ad non-astra. acum.
ei și-au retrăit mângâierile din toate precedentele vieți, cele pe care le premeditaseră. ea a spus că asta îi e ultima și el a știut că ea e ultima mangaiere a ultimei vieți dorite. ei au știut doar ce și-au dorit să știe, iar aceasta le-a fost greșeala, pentru că odată cu omiterea nedorințelor începe drumul spre propriul nimic. spre propria, inexistentă, stea.
ea a spus să peace&love și a fost. ea a spus să natură și natura e devenit ea. ea a spus să peștișorul de aur și peștișorul de aur a vrut cu bucurie. ea a spus că post și a fost post și juisare. el a spus că ultima iubire e fericirea însăși, pentru că e eternitatea. și-au mai spus că cer, că fluturi, și-au mai spus curcubeu, flori, câini și pisici. copaci și-au mai spus şi green&orange au zis să fie. și-au mai spus că un sărut trebuie să infinit, pentru că tot ce apare și dispare nu e real. nu există nimic mai real decât sărutul, au crezut – iar asta a fost din nou greșeala.
greșeală și că yin&yang: când cre(e)zi mo(nu)mente de maximă fericire, cele de maximă tristeţe cresc de cealaltă parte a sferei şi sunt tot creaţia ta, sunt aproape credinţa, când ştii – acum ştii – cum stă treaba. ea a spus tot ce a crezut el şi el a crezut tot ce a spus ea. ea a dat porunci şi poruncile ei au devenit dorinţele lui, aşa cum doar la început a contat cuvântul. cel de deaspura apelor – cuvântul care, de atunci, e sufocat şi pervertit prin multiplicare.
n-au apucat să aibă muzica lor, cu toate că sfere, plin de sfere. cu toate că definiţia cea mai sublimă a apusului. apusul sublimat e prefaţa oricărei muzici, dar nu e decât prefaţa, aşa cum dragostea e doar prefaţa oricărei vieţi. tăcerea e, sau măcar ar trebui să fie, scopul oricărei rumori, atunci când sferele nu devin muzici. dragostea se ratează prostituându-se în viaţă. aşa cum timpul se autodesfiinţează claustrându-se în trecut, prezent şi viitor. aşa cum spaţiul devine restricţionar transformat în pereţi. cum apele devin banale fără (văz)duhul de deasupra lor.
rumoarea s-a transformat în umoare şi a devenit tumoare. tumoarea s-a spart şi a explodat: ea a vorbit ca o curvă pariziană proastă cu un client stresant. el a auzit dincolo de ea, de muzici necreate, de vieţi irosite, de timp neavut, de spaţii claustrante, de posturi nereuşite, de erori, de morminte, dar şi dincoace de eternitate, de curcubee, de fluturi, de yin&yang, de peace&love, de inexistente niveluri, de green&orange. ba chiar şi din preajma arhanglelilor, a miturilor şi a rugăciunilor – chiar și din partea peștilor. şi i-a spus asta – ei, care crede, oricum, că totul e drum. doar drum – acum, în accepţiunea vulgară a călătoriei interesa(n)te.
şi nume(re)le şi-au demolat doctrina, aritmetica a (re)devenit haos.
ea a apăsat insistent pe butonul roşu al telefonului, el a încremenit cu degetul pe butonul declanşator al aparatului foto. peisajul a murit, iar cadavrul său a arătat aşa…
legende, basme si doine urbane 